Partidul România în Acțiune își exprimă îngrijorarea profundă în legătură cu subiectul neplății burselor de excelență olimpică în județul Prahova. Astfel, 18 elevi merituoși ar fi trebuit să primească Bursa de Excelență Olimpică I, iar alți 125 Bursa de Excelență Olimpică II, însă fondurile nu au fost deblocate timp de cinci luni.
Ne-a atras atenția, în mod negativ, contrastul dintre neplata burselor olimpice și distribuirea burselor de merit elevilor cu medii sub 5, ceea ce evidențiează o posibilă discrepanță în sistemul de educație și finanțare. De aceea, facem un apel la Ministerul Educației și către autoritățile locale pentru a oferi explicații clare privind întârzierea plăților și pentru a asigura o distribuire echitabilă și transparentă a fondurilor destinate burselor.
Partidul România în Acțiune solicită măsuri imediate pentru deblocarea fondurilor și plata burselor restante, subliniind importanța susținerii educației și a excelenței în rândul tinerilor talentați. Investiția în educație și recunoașterea meritelor academice sunt esențiale pentru dezvoltarea societății și a viitorului României.
De aceea, promitem că vom urmări îndeaproape situația pentru a se asigura că drepturile elevilor sunt respectate și că se face dreptate în această problemă.